CNDR continua campania nationala intitulata „O Romanie accesibila intr-o Europa fara bariere!”

Evenimentul constă într-o conferință care se va desfășura în data de 2 septembrie 2015, în Municipiul Alba Iulia, bd. 1 Decembrie 1918, nr. 68, începând cu ora 10. În cadrul conferinței Consiliul Național al Dizabilității se va întâlni cu ONG-urile din județul Alba, pentru identificarea și soluționarea problemelor specifice dizabilității.

Printre speakerii evenimentului se numără: director general DGASPC Alba, prof.univ.dr. Ion Adrian Mihalcea, Președinte al Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor din România; Dr. Lazea Rodica -medic neropsihiatru infantil - Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, Arnsberg Alba Iulia; Anca Sălcudean - director executiv al Asociației Caritas Blaj - Echipa mobilă de recuperare la domiciliu; Mirela Ghircau –psiholog - Centrul de zi pentru copii cu autism, Alba Iulia; Marcela Weber - psiholog Centrul Sf. Meletie, Alba Iulia; Onac Sebastian – președinte al Asociației Maria Beatrice- Centrul de recuperare Maria Beatrice; Părintele Gerhard Wagner – președinte Soc. de ajutorare Diaconia – Alba Iulia; Daniela Tontsch, președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România.

“Lipsa accesibilităţii nu este doar problema persoanelor cu dizabilități, este problema întregii societăți, fie că vorbim de acces la educație, la sănătate, la accesarea spațiului public sau altfel de accesibilitate. Toate produsele și serviciile comune au strânsă legătură cu accesibilitatea.

Categoriile vulnerabile au nevoie de independență, nu de dependență de o altă persoană pentru a accesa spațiul public.

Problemele de siguranţă din spațiul public sunt bariere care-i determină pe posesorii de scaune rulante să nu meargă pe jos sau să nu folosească transportul public.

Autoritățile publice au obligația să promoveze conceptul de „egalitate de șanse” pentru toți cetățenii, așa cum se menționează în Declarația Drepturilor Omului”, a subliniat Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

Sursa: http://observatorul.ro/Social/CNDR-continua-campania-nationala-intitulata-O-Romanie-accesi_2752
 

Proiect finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org. Continutul acestui website nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor website-ului. Parteneri: www.eeagrants.org | www.fondong.fdsc.ro | www.caritas-blaj.ro

Logo Funds